CSA Steaua scoate la concurs postul de comandant al clubului! Bixi Mocanu, OUT: anunț oficial!

  • Publicat:
  • Actualizat:

CSA Steaua a anunțat, miercuri, că scoate la concurs postul de comandant al clubului din Ghencea, într-un comunicat postat pe site-ul oficial. Asta înseamnă că actualul om care conduce destinele clubului militar, Bixi Mocanu, e OUT din funcție.

Cristian Cîrlan, vicepreședintele clubului Steaua, va prelua atribuțiile funcției de comandant al clubului până la organizarea concursului de selecție al noului om care va conduce destinele roș-albaștrilor.

„Cu privire la situația exercitării funcției de comandant al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua”, biroul de presă al CSA a fost împuternicit să facă următoarele precizări:

Ca urmare a încetării detașării și împuternicirii colonelului Bixi-Pompiliu Mocanu, conducerea Ministerului Apărării Naționale a decis scoaterea la concurs a funcției de comandant (președinte) al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua”.

Procedura va fi derulată, conform normelor în vigoare, prin publicarea anunțului de organizare a concursului de selecție în Buletinul Informativ al Armatei, publicație internă a MApN, cu apariție lunară. Până la finalizarea procedurilor de selecție atribuțiile funcției de comandant (președinte) al CSA „Steaua” vor fi asigurate de locțiitorul legal al acestuia, colonelul Cristian Cîrlan”, se arată în comunicatul oficial emis de CSA Steaua.

ProSport a scris încă de acum șase zile (n.r. – de pe 10 octombrie) că mandatul lui Pompiliu Bixi Mocanu nu va fi prelungit, iar Cristian Cîrlan ar putea deveni comandant al clubului din Ghencea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×